Majesty

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • black color

Aparenta libertate

"Ai grija ca sentimentele, ca gandurile, ca actiunile fiecarei ore sa fie pure si adevarate. Apoi si viata ta va fi la fel." (Henry Ward Beecher)

In fiecare dimineata cand ma trezesc in acest pat mare, in aceasta camera care este a mea si totusi nu este, incerc sa recunosc locul. M-am obisnuit asa de mult cu patul in care dormeam de la 2 ani incat acesta, chiar daca e mai mare si mai confortabil, este cumva strain si neprietenos. Ma trezesc si imi dau seama ca sunt la inceputul vietii mele, un inceput premeditat si ne-natural, in care rutina nu exista inca si care imi ofera o mare capcana si oportunitate in acelasi timp: sa fiu altfel decat eram saptamana trecuta. Aici pot manca orice, caci nu stie nimeni daca am vreo suferinta sau anumite restrictii in dieta. Aici pot imbraca orice si pot cumpara orice fel de haine, mai colorate, casual, mai comode, caci sifonierul meu e departe, iar putinele haine pe care le am cu mine de-abia daca imi ajung pentru 3 saptamani. Aici pot vorbi despre ce vreau sau pot tacea in timpul meu liber, pentru ca nimeni din oamenii noi pe care ii intalnesc nu cunoaste cine sunt. Aici pot iesi din casa chiar dupa ora 22, pentru ca este inca lumina si oameni multi pe strazi.
 
Toate astea reprezinta insa o libertate aparenta, pentru ca este libertatea de a fi altcineva, nu Denisa. Nici nu mi-ar placea sa imbrac, sa spun, sa mananc, sa fac lucruri care sunt diferite de ceea ce am fost invatata, educata sa fac. Pentru ca, mai presus de biroul si firma carora le apartin, am un nume de familie si o nationalitate ce nu pot fi sterse. E posibil ca eu sa fiu singura romanca pe care unii o cunosc, singura absolventa a 2 facultati, singura persoana din estul Europei (desi Romania este in centru, dar in fine). Ce parere, ce imagine, ce ramane acestor oameni din intalnirea cu mine? Ca sunt superficiala? Ca ma intereseaza mai mult ce port decat cum ma port? Ca sunt dezlanata, dezorientata, o oaie ratacita sau o persoana cu capul pe umeri care merita sa bata mii de kilometri ca sa faca intr-un birou munca pe care nu o poate face altcineva de aici?

Asadar, dupa toate aceste ganduri pe care le-am schimbat intr-o conversatie recenta cu mine, m-am decis sa ma trezesc impreuna cu soarele si sa-i multumesc ca nici astazi nu ploua (se pare ca am adus vremea buna pe aici, dupa ce a fost soare atatea zile la rand). Sa ma bucur ca ma pot ruga in limba mea, intr-o tara ca nu alunga crestinii, nici nu ii prigoneste. Sa ma caut, sa ma conduc unde trebuie, sa ma sfatuiesc, sa am grija de mine, sa ajut pe altii, dar sa nu ma las trasa inapoi de dorintele egoiste ale altora. Sa respect toate fiintele pe care le intalnesc, fie trandafirii salbatici din bucataria mea, fie indienii cu multi copii de la coltul cartierului, fie pasarea gri care imi canta la geamul din biroul meu din cand in cand. Sa iubesc teii de pe strada mea pentru ca-mi amintesc de acasa. Sa nu rad de nimeni, sa nu dezonorez, sa nu cert, sa nu intrerup, mai ales aici, mai ales acum. Sa incep sa ma iert pentru ca am plecat asa departe si sa incerc sa fac totul pentru a-mi indeplini misiunea pe care o am aici, cat mai eficient si mai productiv. 

Si oare ce inseamna toate acestea decat dorintele pe care si le pune orice om, in orice loc, in fiecare dimineata, pentru ca viata lui sa aiba sens? Oricand intalnim oameni noi fata de care putem fi oricum, dar alegem sa respectam un anume cod, o anume etica, dupa cum am fost plasmuiti de parinti, de Dumnezeu, de prietenii cei mai dragi, de viata pe care am trait-o pana acum. Si ce pate fi mai curat decat o viata traita responsabil, chiar si atunci cand pare ca nimeni nu te vede?

 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Login