Majesty

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • black color
Home Revista Semnificatii Cuvinte colorate - de Denisa Stamate Atunci când înţelegi că "într-o zi" nu există

Atunci când înţelegi că "într-o zi" nu există

În proiecţia vieţii mele ideale, ziua de duminică ar fi dedicată lecturii. Mi-aş dori câteva ore în care să pot atinge profunzimile cunoaşterii prin ochii, gândurile şi peniţa unui alt om. Să stau cu o carte deschisă şi să-mi imaginez cum a stat, ce a gândit, câte cuvinte nu a şters şi a rescris acel autor până a ajuns să dea forma finală acelei cărţi. Ce a simţit? Ce amintiri l-au tulburat? Ce discuţii interesante a avut şi cu cine în timp ce scria unele paragrafe? Acesta este însă un lux pe care nu mi-l pot permite încă, fiindcă în ultimele 8 luni, duminica a fost doar o altă zi de muncă. 

Dar pentru că viaţa mea nu e ideală (deşi mai are puţiiin de tot pentru a deveni), încerc de vreo săptămână să strecor o jumătate de oră de lectură în fiecare zi. Şi prima carte pe care am pus mâna a inspirat rândurile pe care urmează să scriu astăzi.

Mesajul central al acestei cărţi este că fiecare decizie pe care o luăm ne ajută să fim un pic mai buni sau un pic mai răi decât înainte de luarea aceastei decizii. Ce decizi să faci lucrează în beneficiul tău sau împotriva ta. 

Este uşor să faci o activitate fizică de intensitate moderată de trei ori pe săptămână, dar este şi mai uşor să nu îţi pui adidaşii în picioare şi să nu ieşi să alergi sau să sari coarda. 

Este uşor să cumperi fructe şi legume crude, ierburi aromatice proaspete, să le mănânci ca atare, într-o salată răcoritoare, dar este şi mai uşor să cumperi un pachet de ceva, orice, care e semi-preparat şi care poate fi mâncat în 10 minute.

Este uşor să închizi messengerul, să pui mâna pe un pix şi să termini proiectul pe care l-ai lăsat baltă ieri, săptămâna trecută sau acum 6 luni. Dar este mult mai uşor să îţi „anesteziezi” memoria cu lucruri, pentru a uita ce ai de finalizat. 

Dacă am avea de suferit imediat după ce facem alegeri greşite, nu am mai greşi. Dacă ni s-ar îngroşa arterele după fiecare gram de grăsime în exces, nu am mai mânca grăsimi cu lingura. Dacă am face infarct după o singură zi în care nu am alergat, a doua zi nu am mai rămâne imobili. 

Şi este şi mai interesant că acum nu se vede absolut nicio diferenţă între cineva care alege să mănânce sănătos şi cel de lângă acesta, care alege să mănânce prostii. Nu se vede nicio diferenţă între cel care economiseşte 10 de ron şi cel care alege să cheltuie aceeaşi sumă de bani. Nu se vede nicio diferenţă între cel care stă 40 minute în faţa televizorului şi cel care face o plimbare în natură, în răcoarea serii. Este foarte uşor de constatat că între aceştia doi nu este nicio diferenţă.

Dar adevărul este că ceea ce faci are o importanţă crucială pentru ceea ce devii. Ceea ce faci astăzi şi ceea ce faci în fiecare zi. Tocmai aceste decizii mici, nebăgate în seamă, pentru care nu te laudă nimeni şi nu te aplaudă nimeni sunt cele care decid dacă ţi-ai „antrenat”, „întărit”, pregătit voinţa pentru a lua decizii bune sau mai puţin bune.

Şi dacă o decizie reuşeşte astăzi să schimbe ziua de mâine sau săptămâna aceasta doar cu 0,1%, imaginează-ţi ce impact va avea aceasta pe termen lung. 

Nu ştiu prin ce treci şi ce ţi-ai propus tu să faci, dar am simţit astăzi nevoia să te motivez. Sper că poţi începe chiar de azi să schimbi ceva, să renunţi la ceva dăunător, să te apuci de ceva benefic. Haideţi să nu ne mai minţim că vom face schimbări „într-o zi”. Acea zi nu există în niciun calendar. :)

 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Login