Majesty

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • black color

Cui după cui, minune după minune

Că lucrez de acasă, nu ştiu dacă v-am spus. Că îmi place ceea ce fac, probabil că bănuiţi. Cei care nu au lucrat niciodată de acasă probabil că mă invidiază. Cei care obişnuiesc să lucreze din casa sau camera lor cel mai probabil că nu o fac.

Nu voi începe să fac o listă cu avantaje şi dezavantaje, pentru că nu acesta este scopul editorialului de faţă. Vreau totuşi să menţionez un aspect, şi anume orice situaţie în viaţă, oricât de bună ar părea, are şi dezavantaje. Mereu lipseşte ceva şi de cele mai multe ori găsim cele mai justificate motive pentru a ne plânge de nenoroc.

De exemplu: avem bani suficienţi, dar ne plângem de colegi. Ne plictisim în timpul programului, dar ne plângem că salariul nu ne ajunge. Avem colegi buni, dar avem un computer vechi care mai mult ne încurcă decât ne ajută. Şi exemplele sunt multe, le cunoaşteţi la fel de bine ca şi mine. 

Se întâmplă să invidiem situaţia altuia şi să credem că noi am face faţă mai bine provocărilor pe care le are el. Ne întrebăm oare de ce se plânge atât? De ce e atât de nemulţumit? Are cutare şi cutare şi tot el e nemulţumit? Păi eu ce să mai zic atunci? Şi argumentele continuă mereu, victimizându-ne şi fiind cei mai amărâţi de pe lumea aceasta. 

Eu vă scriu din experienţă. Nu doar o dată mi-am dorit mult, mult, mult să am un loc de muncă. Mi-am dorit să lucrez la un birou, pe care evident l-aş fi decorat şi organizat conform nevoilor mele. Mi-am dorit să lucrez în mijlocul unui colectiv măricel, cu care să râd şi să plâng, să mâncăm pricomigdale şi să bem must de mere. Mi-am dorit să mergem în team-building-uri, în care să purtăm şosete desperecheate şi să stăm la foc de tabără. 

Ei, nimic din toate acestea nu a devenit realitate. În schimb, mă trezesc la 4 sau 4:30 în fiecare dimineaţă. Uneori nu apuc să iau micul dejun sau să ies din pijamale pentru că am mult de lucru şi nimic nu poate fi amânat sau întârziat măcar un minut. Alteori tensiunea e atît de mare şi volumul de muncă într-atât de copleşitor încât nu mănânc sau nu dorm. Dacă m-aş gândi, mai găsesc. Şi chiar dacă nu m-aş gândi, tot mai găsesc. Pentru că aşa e în firea omului. 

Alergăm după perfecţiune, după starea aceea de fericire care nu mai apare niciodată. Biciuim fericirea pentru un moment care rămâne mereu viitor şi vindem ce avem pentru promisiuni ce dispar asemenea unui fum. 

Numai un sacou să pot să-mi cumpăr şi mă opresc, că nu mai am loc de atâtea haine în şifonier. Ce fericită mă va face sacoul acesta!
Numai de data aceasta mai înghit ce îmi face şeful şi apoi îmi dau demisia. Ce fericită voi fi când voi fi propriul meu şef!
Numai acum mai tac şi o să vadă el de ce sunt în stare când ne certăm. Ce fericită voi fi când mă voi despărţi de iubitul acesta, care numai iubit nu este!

Şi mai vine un sacou, şi un şef, şi un iubit, şi fericirea e nicăieri.

Din fericire, iubirea necesită o jertfă. Din fericire cei mai mulţi dintre noi nu trebuie să murim pentru a ne demonstra iubirea. Din fericire, de cele mai multe ori o îmbrăţişare de jumătate de minut e o declaraţie de iubire pe viaţă. 

A fost odată Unul pentru care fericirea şi iubirea au însemnat jertfă. Unul care a cerut să fie depărtat paharul de la El, dar atunci când aceasta nu s-a întâmplat, l-a băut până la capăt. Unul care nu S-a plâns, deşi a fost dus la tăiere ca un miel fără cusur. Şi care ar fi schimbat povara Lui cu sărăcia noastră, cu colegii noştri supărăcioşi, cu calculatorul nostru învechit.

El nu S-a plâns niciodată că S-a născut într-o iesle săracă, că originile Sale au fost într-un oraş rău famat, că mama Sa a fost batjocorită. Avea toate motivele să Se plângă, dar a trăit cu un scop, pildă după pildă, minune după minune, cui după cui. Şi a murit, şi a înviat! Hristos a înviat cu adevărat!

 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Login