Majesty

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • black color
Home Revista Semnificatii Cuvinte colorate - de Denisa Stamate Întunericul de dinainte de răsăritul soarelui

Întunericul de dinainte de răsăritul soarelui

Fiecare secundă a fiecărei zile este mai bună decât cea de dinaintea ei. Dacă eşti alături de cel drag, fiecare secundă aduce mii de stropi de fericire, de împlinire, de zâmbete, de surâsuri şi de cuvinte de iubire abia şoptite. Când sunteţi împreună, staţi în picioare, înalţi, supli, deşi cu 1 minut înainte abia reuşeaţi să vă ridicaţi în genunchi.

Dacă eşti departe de cel drag, fiecare secundă e mai bună deoarece te aduce mai aproape de reîntâlnirea cu el, de îmbrăţişarea deplină, de privirea ochi în ochi, de toate cuvintele arse şi fierbinţi precum cenuşa. Lumea redevine mare, braţele se redeschid, o secundă, altă secundă, încă o secundă.

Oricum ar fi, fiecare secundă a fiecărei zile e mai bună decât cea de dinaintea ei. Surprinzător, chiar şi secunda în care nu vezi nimic nici în faţă, nici în spate. Surprinzător, chiar şi secunda în care se stinge lumina. 

Nu ştiu dacă v-aţi trezit vreodată în mijlocul nopţii sau mult prea dimineaţă, când noaptea e tare neagră şi abia dacă vezi ceva afară. Momentul acela în care te pătrunde noaptea, când te înfioară cel mai mic dintre sunete, când îţi simţi inima, bătaie după bătaie şi mulţumeşti Cerului că eşti înăuntru şi nu afară.

Atunci, acolo, cel mai înalt lucru pe care îl cunoşti este cerul plin de stele. Stelele care strălucesc cu atât mai mult cu cât e mai întuneric sunt o promisiune că fiecare întuneric are licărirea lui de lumină. De fiecare dată. Mereu. Neîncetat. Cioburi mici, la milioane de ani depărtare, care nici nu ştiu de singurătatea mea, a noastră.

Englezii au o zicere: cel mai întuneric este înainte de răsăritul soarelui. Şi nu degeaba se spune aşa. Există trepte ale (scă)căderii, pentru că rareori cade cineva dintr-odată. Şi există şi un moment, ACEL moment în care ştii că mai jos de atât nu se poate. Acea Groapă a Marianelor, acel abis care înseamnă că nu mai ai ce pierde, că toată inima ţi-e fărâmiţată, că încrederea a dispărut şi că mai bolnav decât eşti ar însemna să fii mort.

Dacă ai ajuns acolo, felicitări! Nu pentru că nu mai ai încredere în oameni sau pentru că te temi şi de umbra ta. Nici pentru că eşti sigur că nu vei mai iubi niciodată. Nici măcar pentru că ai senzaţia că vei muri de foame. Felicitări pentru că, de acum încolo, drumul va fi numai în sus. Acum e greu şi e firesc să fie aşa. Aşa şi trebuie să fie. Doare să te împotriveşti gravitaţiei, doare să înoţi împotriva curentului şi doare să faci lucruri pe care 90% dintre oameni (cred că) nu le pot face. 

Dar durerea e benefică. Dacă ar fi uşor, toţi ar ajunge sus, toţi şi-ar îndeplini cele mai arzătoare dorinţe şi toţi ar fi fericiţi. Dar a face ceva greu este ceea ce îţi oferă stabilitate, anduranţă şi un caracter de oţel. A face ceva greu este diferenţa dintre cei care aşteaptă o dimineaţă şi cei care aşteaptă DIMINEAŢA. A face ceva greu face diferenţa dintre a sta în întuneric şi a te teme şi a sta în întuneric şi a aştepta răsăritul. 

O săptămână cu dimineţi tinere şi nopţi scurte vă doresc!

 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Login