Majesty

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • black color

Liniştea din toiul furtunii

Corabia pluteşte pe mare. Uneori pânzele se umflă şi vântul o duce departe, în larg. Alteori briza o împinge, val după val, asemenea unei corăbioare din hârtie. 

Corabia pluteşte pe mare, uneori încoace, alteori încolo, legănându-se mereu, prin valuri călduţe şi sărate. Oricât de aproape sau de departe de ţărm ar fi, oricât de adâncă e marea, oricât de fin e nisipul de pe fundul mării şi oricât de mare ar fi furtuna în mijlocul căreia se află corabia, corăbierul are o singură grijă, un unic scop care îl ţine treaz şi atent în leagănul uşor ca o coajă de nucă. Grija cea mai mare a corăbierului este de a împiedica apa să pătrundă în barcă. 

Se întâmplă ca, din vreme în vreme, limanul să fie departe, reperul să fie pierdut, locul de adăpost să fie de negăsit iar lumina farului să fi dispărut cu totul. Radarul, GPS-ul, ochii nu mai reuşesc să vadă nimic clar. Atunci e cel mai important să-ţi păzeşti corabia! Atunci e musai să ai grijă ca nici măcar o cănuţă de apă să nu intre în corabie că e vai şi-amar de se întâmplă aşa.

Vă întrebaţi de ce? Ei bine, o cănuţă de apă într-o corabie poate că nu înseamnă prea mult şi nu reprezintă un pericol prea mare, dar – vedeţi voi – o cănuţă nu este inofensivă. Gândeşte-te numai ce se întâmplă cu o umbră de îndoială care se strecoară în inimă, cu o singură minciună, ce efect au sau ce greutate lasă în viaţa ta evenimentele neprevăzute.

Care a fost ultimul lucru care ţi-a tulburat liniştea sufletească? Ce anume ţi-a strecurat îndoiala în suflet, ce frică ţi-a acaparat atenţia şi gândurile încât te-ai simţit, pur şi simplu, sufocat? 

Dacă dăm cale liberă problemelor inevitabile de fiecare zi, unele mai mici, altele colosale,
Dacă ne lăsăm copleşiţi de aceleaşi eşecuri, aceleaşi lipsuri care ne-au făcut să cădem şi ieri,
Dacă ne agăţăm de aceleaşi liane înnodate şi călcăm pe aceleaşi pietre tremurânde de pe care am mai alunecat şi vara trecută,
Dacă facem toate acestea este ca şi cum ne-am umple singuri barca, cănuţă după cănuţă. 

Iar dacă barca noastră se apropie, ameninţător, de punctul de scufundare, noi, corăbierii, devenim morocănoşi, posaci, ba chiar există riscul să scufundăm şi bărcile altor corăbieri, după binecunoscuta expresie „mi s-au înecat corăbiile”. Glumesc :)

Unde voiam să ajung de fapt cu această metaforă: îmi doresc să învăţăm să nu ne lăsăm doborâţi de griji şi de greutăţi, să nu le exagerăm importanţa, să nu luăm decizii cu inima, ci să ne întrebăm dacă problema respectivă va mai conta pentru o săptămână, o lună, un an. 

Nu există nimic mai liniştitor şi mai aducător de bucurie decât omul care îşi păstrează calmul, pacea, buna dispoziţie chiar în mijlocul furtunii. Un asemenea om răspândeşte lumina în întunericul vieţii, acţionând plin de curaj în apărarea fratelui său aflat într-o barcă plină de apă. Vă doresc să căutaţi prietenia şi influenţa unor asemenea oameni şi să deveniţi unii ca aceştia.

Noi „suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; 
în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; 
prigoniţi, dar nu părăsiţi; 
trântiţi jos, dar nu omorâţi.” (2 Corinteni 4,8-9)

 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Login