Majesty

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • black color

Metafora leucemiei

Atunci când afli că eşti bolnav de leucemie, viaţa nu se opreşte în loc doar pentru o clipă. 

Viaţa se opreşte în loc până în momentul în care reuşeşti să-ţi faci capul să nu mai vâjâie şi sângele să nu te mai doară. 

Până în momentul în care realizezi că boala ta este sinonimă cu moartea a ceva din tine, care înseamnă adeseori că ceva bun nu se mai naşte în tine, că boala se multiplică prin sângele tău, ajungând la toate organele vitale sau nu. 

Până în momentul în care reuşeşti să asimilezi ce înseamnă transplant, remisie şi camere sterile. 

Până ce venele ciuruite de perfuzii nici nu te mai dor, până ce vânătăile încep să nu mai fie băgate în seamă, până ce o tuse redevine o simplă tuse.

Apoi, după ce reuşeşti să îţi reporneşti viaţa – măcar în viteza a doua – începi să joci un teatru absurd, în care încerci să eviţi pe cât posibil gândul acela care îţi stăruie în minte 25 de ore din 24, în fiecare minut liber sau ocupat din fiecare zi pe care simţi că o câştigi, ca pe o comoară nesperată. 

Poate că moartea nu ţi s-a părut niciodată mai simplă. Ai crede că după o viaţă de luptă, moartea ar presupune ceva mai complicat, nu doar o boală prea comună, simptome prea cunoscute şi obişnuinţa cu o suferinţă pe care, în fiecare zi, o crezi cea mai mare pe care o poţi îndura.

Atunci când afli că nu eşti bun de nimic, când descoperi despre tine – cu surprindere - că eşti leneş, lipsit de voinţă sau dificil de iubit, viaţa ta nu se opreşte în loc (cel puţin nu de cele mai multe ori).

Şi viaţa nu se opreşte în loc nici când începi să-ţi faci un obicei din a cerşi iubire şi speranţă, când începi să colecţionzi vise, când redevii viu în cea mai dureroasă stare de moarte, când nu îţi doreşti decât să fii ţinut strâns, în mijlocul noianului de zgomote asurzitoare, noianului de viaţă sigură, sănătoasă, certă a altora. 

În tratamentele de leucemie, se pare că aproape 20% dintre pacienţi nu răspund la tratament. Unul din cinci care şi-a dat seama prea târziu, care nu a înţeles sau a ignorat semnele, unul din cinci care poate nu mai vrea să lupte cu boala, unul din cinci care nu mai are pentru cine sau ce să trăiască. 

Mai tristă decât situaţia acestor pacienţi nu este decât atitudinea dizabilitantă a celor care trec prin viaţă ca şi cum viaţa însăşi ar fi o boală, ca şi cum suferinţa ar fi o superofertă primită automat la naştere, ca şi când a suferi este inevitabil şi niciun pas nu ar trebui să fie făcut decât cu încrâncenare, cu efort, cu dinţii scrâşniţi şi pumnii încleştaţi. 

Măcar dacă am înţelege din victoria celor 4 din 5 bolnavi că viaţa e ca un abur răcoros, că greutăţile nu sunt piedici ci obstacole, că o suferinţă scurtă e de preferat uneia îndelungate, că e mai de folos pentru TOŢI cei din jur să trăim decât să nu mai trăim şi că secunda dintre a alege între o viaţă complicată şi una simplă şi plăcută este chiar în vârful degetului mic de la mâna stângă. Direct conectată la inimă. 

 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Login