Majesty

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • black color

Un prieten vechi te aşteaptă

Atunci când te afli pe o potecă de munte, cu un ruscac nu prea greu în spate şi cu o umbră mică pe obrazul stâng, gândurile o iau înaintea paşilor. Când te găseşti numai tu, de unul singur, în mijlocul a tot şi a toate, dar mai ales cuprins de o tăcere de mormânt gol, te gândeşti inevitabil la toate lucrurile neterminate din viaţa ta. 

Pe de o parte, există lucruri în curs de împlinire, mai mici sau mai mari, care ne ocupă o oră sau o jumătate de zi, care ne ajută să mergem mai departe. Dar nu ne oferă bucurie, satisfacţie, nu ne cresc nivelul de dopamină şi nu ne fac inima să bată mai repede. Sunt lucruri care vin şi dispar şi nici nu ne mai amintim de ele vreodată.

Pe de altă parte, există lucruri mici care nu sunt urgente, dar ocupă mereu primul grad al atenţiei noastre. Poate că ieri sau miercurea trecută am vizionat un film care ne-a răscolit, ceea ce face ca să percepem călătoria pe îngusta potecă ca pe un drum iniţiatic. Poate că suntem motivaţi de călătoria altui om, de urcarea lui, de numeroasele obstacole pe care le-a întâlnit şi depăşit. Şi ce însufleţiţi suntem când păşim pas după pas, imaginar, pe urmele unui erou personal! 

Este posibil ca ieri sau miercuri să ne fi întâlnit cu cel drag, iar astăzi ne stăruie în minte fiecare gest, fiecare atingere, fiecare cuvânt. Suntem atât de îmbibaţi de întâlnirea aceasta încât putem re-crea, ca într-un puzzle, tot ce am simţit şi trăit de când privirea ni s-a întâlnit prima dată până la regretatul şi întârziatul „pe curând. O să-mi fie dor de tine”. Dacă asta am trăit, astăzi urcăm pe potecă mai înalţi cu un centimetru, ca şi cum am pluti. Suntem motivaţi de sentimente înalte şi pure, ne dorim să putem, să ajungem sus, să întâlnim bondari grăsuni şi flori sălbatice despre care să povestim celui drag. 

Mai este posibil şi ca ieri sau miercuri, sau poate mai demult, cel drag să fi încetat să mai existe. Indiferent că a fost o boală sau un accident, întreruperea firului vieţii a venit ca o lovitură în inimă. Niciodată nu eşti pregătit să spui adio unui om a cărui inimă bate numai şi numai pentru tine. Niciodată nu poţi afla de ce a fost ca nevoie ca el să plece şi tu să rămâi aici, singur pe cale. Pentru toţi aceştia, călătoria este una în care se caută răspunsuri. Natura are un fel aparte de a te învăţa şi de a-ţi răspunde, dar este minunat că nu o face intrând în viaţa ta, ci de la o distanţă oarecare. 

Dar natura ştie ce simţi şi ştie şi că, poate, nu te afli acolo pentru ea, ci pentru tine. Sufletul tău tresaltă la fiecare pas, dar nu din cauza freamătului pădurii. Mintea ta zboară, dar nu la poteca unduitoare de sub picioarele tale. Ochii tăi zâmbesc, dar nu datorită strălucirii ce se desfăşoară, voal după voal, în faţa ta. Poate că a sosit vremea să iubim natura pentru tot ceea ce ne oferă ea bun, să respectăm fiecare pas care ne este îngăduit să îl facem în mijlocul ei, eventual să ne cerem iertare pentru toate gândurile egoiste.

Ceea ce îmi doresc şi vă doresc!

 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Login