Majesty

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • black color

Zborul 93

Zborul transcontinental United 93 era programat sa decoleze de pe aeroportul international Newark in New Jersey si sa aterizeze pe aeroportul international San Francisco din California. Marti, 11 septembrie 2001, Boeing-ul care facea aceasta cursa a fost deturnat de 4 teroristi al-Qaeda, ca parte a atacurilor de amploare din acea trista zi.
Dupa aproximativ 45 de minute de la decolare, teroristii au preluat controlul avionului si au reusit sa ii schimbe traseul spre coasta de est cu ajutorul lui Ziad Jarrah. Desi nu exista nicio dovada concludenta, se pare ca tinta pe care doreau sa o atinga teroristii era Washington DC. Cativa dintre pasageri au incercat sa reia comanda avionului, dar avionul s-a prabusit intr-un camp din Pannysivania, la 240 km de Washington. 

Pe langa curajul de care au dat dovada acesti oameni, m-a impresionat si ideea ca dupa ce teroristii au preluat comanda avionului, cativa pasageri si personalul de la bord au reusit sa dea telefon acasa si sa transmita cateva mesaje. Ce spui cand stii ca iti traiesti ultimele clipe? Pe cine suni? Ce aveai de spus si nu ai spus pana acum? Sunt intrebari pe care mi le tot pun de cateva luni incoace. 

De trait, nu stie nimeni cate zile are. Cu siguranta insa, toti avem zilele numerate. Nu le numaram noi, nu le numara nici altii, ci trec una dupa una, considerand ca e normal sa traiesti 20, 27, 35 de ani. E normal sa traiesti si mai mult, dar uite ca in Africa adultul traieste mult mai putin decat traieste un adult in Europa sau America. E normal sa fii tanar, apoi adult si la urma pensionar, dar cati oameni  nu apuca nici macar o zi de pensie? E normal sa ai nepoti si pentru unii pensia inseamna calatorii in alte tari, inseamna sa le ofere cadouri nepotilor si sa se bucure de cativa ani linistiti dupa o viata de munca. Din pacate, pentru unii pensia inseamna o coaja de mamaliga, un banut, chiar o mana intinsa din cand in cand atunci cand lacrimile nu mai pot fi potolite. Asa ca nu voi scrie ca ceva este normal. 

Voi scrie insa ca nimic nu este garantat. Nici casa, nici masa, nici serviciul, nici dragostea. Nici despartirile nu dureaza etern, nici farfuriile nu raman goale la infinit, nici depresiile nu dureaza toata viata. Si cumva, ne traim viata ca si cum totul ar fi garantat, ca si cum totul ar avea un curs firesc pe care il cunoastem. Si ne amagim degeaba. Nu stim nimic. Nu stim nici cand. Nu stim nici de ce. Nu stim nici cu cine. Nici macar despre noi nu stim ce ganduri vom avea maine, ori pe cine vom intalni, ori pe cine vom mai iubi si pe cine nu.

Amanam. 
Tragem de timp.
Nu spunem ce trebuie si cand trebuie.
Nu spui cui asteapta cuvintele potrivite.
Nu ne cerem iertare deloc.
Sau ne cerem iertare prea des si fara valoare.
Si din pacate nu toti avem a doua sansa. Nu toti o primim, nu toti o oferim.

Exista oameni care ar vrea sa se cuibareasca in sufletul nostru, numai pentru a face parte din viata pe care o traim.
Exista oameni care ar vrea sa le vorbim macar 5 minute pe zi, sa le spunem ceva important, sa ii invatam ceva.
Oameni care ar vrea sa le cantam, sa le spunem povesti, sa ne jucam cu ei.
Oameni care ar vrea sa invete ca se poate trai si altfel si nu are cine sa le spuna. Nu are cine sa le dea un ban. Nu are cine sa ii mangaie. Ce suntem pentru acesti oameni? Cand suntem prezenti? Sau si pe ei ii amanam in timp? Si lor le spunem ca “mai tarziu”? Si pe ei ii lasam sa astepte?

Tu ce ai de spus azi? Scrie, da un telefon, planifica, schimba. Ziua de maine nu e garantata. Nici macar ora urmatoare. Nici pentru tine, nici pentru ei.
 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Login