Majesty

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • black color

Zidurile care strigă

Toţi trăim între 4 pereţi. Că-s mai înalţi sau mai strâmbi, că-s pictaţi în culoarea cerului, că sunt decoraţi cu postere multicolore, că-s îmbibaţi de parfum sau fum de ţigară, pereţii tot 4 rămân. 

4 pereţi înseamnă acasă, înseamnă protecţie, umbră şi biblioteci cu cărţi.
4 pereţi acceptă să fie găuriţi, astupaţi, coloraţi sau tapetaţi. 
4 pereţi sunt martorii chiotelor de bucurie, cererilor în căsătorie, scâncetelor timide în noapte şi ai lumânărilor suflate cu dorinţe secrete în minte.

De fapt, 4 pereţi sunt toate acestea şi ceva în plus. 

Pereţii noştri ştiu când plângem de disperare, de neputinţă, de durere.
Pereţii noştri ştiu când nu putem dormi, când visăm urât şi nu mai putem adormi la loc. 
Ba chiar ştiu şi când ne e cald, şi sete, şi dor. 

Câţi oameni nu au  ascultat pereţii aceştia...câte strigăte la Dumnezeu...câte speranţe murmurate printre buze şi câte declaraţii de iubire pe care urechile omului nu le-au auzit.

Oare câte case goale există, în care se află numai un trup firav de bunică? Câte dintre aceste case de pământ nu au doar 4 pereţi care aud un radio cântând încetişor, pentru că bunica nu are cu cine schimba două vorbe?
Prin câte unghere nu sălăşluiesc dureri de reumatism? Sau de cap? Sau înţepături de cancer în fază terminală?
Câte inimi pustii nu rostesc rugi de vindecare sau măcar de ameliorare a durerilor bolii?
Şi câte saloane de spital nu au pereţi albi pe care se pictează zilnic oftat, şi împăcare, şi resemnare?

Nu ştiu dacă aţi vreodată într-atât de bolnavi şi de singuri încât să nu vină nimeni, niciodată, să vă aducă o cană de apă sau un calmant. 
Nu ştiu dacă aţi fost internaţi în spital fără să vedeţi, să auziţi, să vă puteţi mişca.
Nu ştiu dacă aţi căzut vreodată, dar nu aţi mai putut să vă ridicaţi 25 de minute sau o oră.
Nu ştiu dacă nu aţi avut bani de jumătate de pâine şi aţi mâncat firimituri sau ce alţii au găsit de cuviinţă să arunce pe sub băncile din parc. 
Nu ştiu dacă moartea s-a apropiat aşa de mult de voi încât să simţiţi că muşcă din voi, că vă dor oasele, că vi se macină spiritul şi că ardeţi.

Nu ştiu nimic despre voi. Dar eu ştiu o parte din aceste lucruri şi încă suferinţa mea nu a ajuns atât de mare ca a altora. 

Dacă aţi fost într-o situaţie ca cele descrise mai sus sau în ceva asemănător, dacă ştiţi pe cineva care trăieşte ceva mai mic sau mai mare care să poată fi ameliorat, alinat, îmbunătăţit, vă rog să faceţi ceva. Să nu rămână niciunul dintre cunoscuţii noştri neliniştit, să nu rămână nimeni nevizitat în momentele cele mai grele. Să nu rămână nimeni lipsit de îmbrăţisări sau de bani sau de medicamente dacă putem face rost.

Pentru noi mereu ne descurcăm să ajungem unde ne place, unde ne dorim. De ce nu am face la fel şi pentru alţii? De ce nu am pune deoparte o sumă de bani pentru urgenţele altora? De ce nu am adăuga şi numele altuia în miezul rugăciunilor noastre? De ce să plângem când moare un animal de companie sau când vedem ultimul episod al filmului preferat, dar să stăm impasibili când un alt om se agaţă de viaţă cu disperare? 

Haideţi să învăţăm să fim leagăn, braţ întins, mâini împreunate, umăr, nepot şi frate, balsam, umbră şi cântec de alint. Pentru că pereţii prea multor case şi spitale au auzit mai multe rugăciuni sincere decât bisericile... 

 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Login