Guvernul îşi asumă un risc enorm creditând cu încă 200 de miliarde de lire sistemul bancar
Guvernul britanic se pregăteşte pentru cele mai negre scenarii: după ce a anunţat încă un plan de salvare a băncilor de până la 200 de miliarde de lire sterline, ministrul de Finanţe, Alistair Darling, a avertizat că dacă nici acest plan nu va funcţiona, întreaga economie britanică s-ar putea prăbuşi. Tot ieri, una dintre cele mai mari bănci britanice – RBS (Royal Bank of Scotland) a anunţat pierderi record – de 28 de miliarde lire sterline în 2008.
După declanşarea crizei financiare, acţiunile pe bursă ale băncii s-au prăbuşit. În plus, a avut loc şi o preluare dificilă – cea a băncii olandeze ABN Amro, notează Daily Mail, care a înregistrat şi ea pierderi. În plus, dacă RBS decide să şteargă datoriile băncilor preluate, s-ar putea ca datoria ei generală să crească la 45 de miliarde de lire sterline. În schimbul ajutorului dat de guvern prin cumpărarea activelor „toxice”, banca a fost preluată în proporţie de 70% de stat. Potrivit conducerii RBS, s-a discutat cu guvernul şi posibilitatea unei naţionalizări complete, dar aceasta a fost respinsă până la urmă de ambele părţi.
În planul de salvare financiară în Marea Britanie mai intră şi un fond de 50 de miliarde destinat cumpărării datoriilor pe care le au marile companii, dar şi mărirea creditului acordat băncilor pentru a se împrumuta între ele. Guvernul britanic a trebuit să acorde un nou ajutor financiar sistemului bancar după ce a devenit clar că planul de 37 de miliarde de lire din luna octombrie a fost un eşec. Însă contribuabilul britanic este obligat nu numai să salveze băncile, dar odată cu ele şi un oligarh rus. Leonid Blavatnik, patron al companiei de produse chimice LyondellBasell, şi-a văzut datoria de 2,5 miliarde de dolari către ABN Amro ştearsă de Royal Bank of Scotland.
Franţa are şi ea probleme mari cu băncile, chiar dacă ajutoare financiare de stat au fost acordate şi aici. Deşi nu par să îşi readucă instituţiile pe linia de plutire, bancherii francezi nu sunt dispuşi să renunţe nici la beneficiile pe care le aveau înainte de declanşarea crizei. Directorii generali ai Crédit Agricole şi Société Générale au indicat la sfârşitul săptămânii că nu vor renunţa la bonusurile lor aferente lui 2008, indiferent dacă acest apel a fost lansat chiar de şeful statului, Nicolas Sarkozy. Drept urmare, ieri, ministrul economiei Christine Lagarde a avertizat bancherii că, dacă nu renunţă la bonusuri şi dividende, vor trebui să îşi găsească alt finanţator. „Băncile trebuie să înţeleagă că am trecut într-o altă epocă”, a adăugat ministrul Economiei. (E.F.)
Sursa: Gandul










