Majesty

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • black color
Home Revista Semnificatii Gandul din sertar

Gandul din sertar

Gandul din sertarAici  vom posta creaţii literare ( poezie, eseuri, proză poetica, etc.) aşteptam sa ne trimiţi ceea ce ai scris, cateva date despre tine şi daca vrei o fotografie (fotografia nu e obligatorie) pe adresa semnificatii(at)majesty.tv . Evident ca ne asumam dreptul de a face o selecţie. Vrem ca acest spaţiu sa fie unul de lansare şi nu unul de publicare a întregii opere. Intenţia este să aducem la cunoştinţa celorlalţi că scrii şi ce scrii. Observaţiile vor fi specifice unei prezentări deci pozitive şi constructive. Daca vrei vom însăila şi câteva observaţii cu titlu particular pe care să le primeşti doar tu. Asta la cerere expresă. În rest trimite şi se vor bucura şi alţii de gândurile tale din sertar.

CUM SĂ FII UN SUPERMAN sau PUTEREA PE CARE N-O VREA NIMENI

Lupta după puterea a fost şi va fi până la sfârşit cea mai purtată luptă. Este deja la modă să admiri pe cei puternici, sau cel puţin aşa zişii puternici. Sunt peste tot; la televizor, la radio, în reviste şi ziare, în reclame şi panouri publicitare. Şi aceasta nu e cel mai mare rău, că apar peste tot, ci vrem tot mai mulţi să fim ca ei. Iar puterea la noi pământenii se măsoară după te miri ce criterii.

Desigur, criteriul criteriilor este banul, dar până la bani trebuie să treci nişte teste de incompetenţă morală, intelectuală, culturală, spirituală. Şi culmea e că toţi reuşesc cu mai mult decât brio. Astfel oamenii puternici sunt aceia care schimbă soţii sau soţiile precum cauciucurile la maşină, în funcţie de anotimpul în care te afli. Iar faptul că le schimbă cum vor, când vor şi cu cine vor, îi face puternici. Apoi, oamenii puternici sunt aceia care reuşesc să înşele, să corupă şi să fure cât un sfert din PIB-ul României, precum finanţistul american Bernard Madoff. Oamenii puternici sunt aceia care îl ca partener de afaceri pe Mamona dar se jură pe Dumnezeu că sunt cinstiţi, şi pentru a o dovedi zidesc biserici şi mănăstiri.

Tot puternici sunt numiţi şi aceia care deşi nu au pic de cultură şi intelectualism sunt maeştrii în a lega trei înjurături, două aluzii sexuale, şi zeci de dezacorduri gramaticale într-o gălăgie drăcească, numită de ei, muzică. Şi mai sunt şi alţii din aceeaşi gintă primitivă, pe care îi las altora să-i descrie. Puterea a devenit drogul de care majoritatea pământenilor e dependentă. Toţi caută puterea, şi cum doar puţini se pot făli cu ea la superlativ, unii şi-o imaginează fie prin scrierea de versuri fie prin producerea de filme gen Superman şi altele.

Tragedia căutătorilor şi setoşilor de putere este aceştia caută puterea exact acolo unde nu este ea. Pentru că putere nu este ceva care te coboră devenind altceva decât moral, sensibil, onest şi simţit. Vorba cuiva înţelept: tot ce stăpâneşti este virtute, tot ce te stăpâneşte este viciu. Ne amăgim amar când nu vrem să credem ce zice Scriptura, anume că puterea nu contă în a avea ceva ci de avea pe Cineva, nu în a face ci în a fi.

Pavel, apostolul, a descoperit adevărata putere în Hristos şi în Evanghelie (Romani 1,16). Puterea lui Dumnezeu este Isus Hristos care prin Evanghelie aduce transformare. Putere înseamnă să iubeşti pe cei care poate ar fi bucuroşi să-ţi vadă capul pe tavă precum nevasta lui Irod, capul lui Ioan Botezătorul. Putere înseamnă să ierţi pe cel imposibil de iertat şi să schimbi blestemele în binecuvântări la adresa lui. Putere înseamnă să trăieşti curat în lumea asta murdară, neprihănit între josnici, moral între decăzuţi. Putere înseamnă să ai puterea să spui nu păcatului şi da sfinţirii, nu urii şi da iubirii. Să ai puterea să recunoşti că ai fost înşelat alergând după bulele de săpun ale diavolului şi să spui lui Isus, "iartă-mă şi primeşte-mă la Tine". Adevărata putere nu se măsoară în muşchi ci în spălatul picioarelor, nu în mânuirea sabiei ci în mânuirea ştergarului. Oricât ne-am crede noi de deştepţi adevărul este că pentru a fi "super" sau "cool" trebuie să fii al lui Isus. Mă întreb cât de puternici am fi dacă am vrea Puterea? În noul an..., mai puternici, căci avem Puterea lui Dumnezeu cu noi, Isus, El, Cel mai Frumos.

Daniel Bota - Majesty.ro
 

Despre iubire şi durere

Nu ştiu dacă cei care îşi încep povestea de dragoste, ar mai termina-o dacă ar şti că dragostea şi durere sunt atât de lipite una de alta. Mi-aş fi dorit de multe ori să fiu un insensibil la spectacolul lumii, să fii moştenit altceva decât melancolie şi sensibilitate.
Nu sţiu cum se face că atât de adesea şi imprevizbil, personele care le iubim, ne aduc atât de multă durere, şi persoanelor care ne iubesc le producem atât de multă durere. Dramatic este că uneori chiar simţim o plăcere să rănim pe cei care îi iubim.

De ce iubim şi uneori primim atât de puţină dragoste în schimb?
De ce jertfim şi primim lipsă de recunoştinţă?
De ce investim şi ne paşte pericolul de a pierde tot ce avem?
De ce să mai zâmbim când atâtea încruntări ni se oferă înapoi?
De ce să mai vorbim frumos când vorbe cu otravă ne sunt aruncate îndărăt?
De ce-a mai vrea să îmbrăţişăm când aceia care-i stângi azi la piept, te vor respinge cu răceală mâine?
De ce când dormim suntem asemenea îngerilor iar când suntem treji ne comportăm ca demonii?

Multe în viaţă trebuie să le suportăm pur şi simplu. Nu ai ce face nimic altceva în faţa unor circumstanţe, situaţii, decât să le suporţi. Dar, mă întreb, cu dragostea cum e? Nu e ea oare ceva ce trebuie să suportăm? Noi oamenii suferim de pe baza iubirii pentru faptul că noi nu ştim să iubim. Ne inspirăm din toate poveştile de dragoste găsite la îndemână şi încercăm să facem din poveste real, încercăm să iubim cu auzim şi vedem, cum gândim şi cum ne place. Şi astfel se nasc dureroasele iubiri. Mai dureroase ca durerile naşterii. Asta pentru că la unii dragostea poate sta în travaliu o viaţă întreagă. Şi numai normal să doară aşa de tare.

Cred că planeta noastră e o mare adunare de oameni care se freacă unul de altul, trăiesc unul cu altul dar sunt atât de singuri în acelaşi timp. Ne izolăm de ceilalţi pentru că nu mai vrem să suferim, şi am început să ne izolăm şi de cei care ne străduim să îi iubim. Oricum, se merită să iubeşti dar nu oricum ci aşa ca El, maestrul iubirii. La sfărşit iubirea va triumfa, ori asta nu este o veste bună pentru cei ce nu iubesc. Iubire veşnică tuturor!

Daniel Bota - Majesty.ro
 

PUNCT pus la punct!

Punctul I

două doamne, într-o staţie de autobuz
sau (opţional)
două doamne, într-un colţ al Bisericii, în pauza de la 11 la 12


- Dragă soră, Dumnezeu să mă ierte, însă tinerii ăştia sunt parcă nişte ghiavoli! Nu mai ştiu ce-i ăla respect absolut deloc!
- Rebeliune, nu glumă!
- Şi fetele astea, domnişoarele, vin la Biserică cu feţele sulemenite de parcă s-ar duce la carnaval... Şi-apoi se mai întreabă de unde atâta confuzie când vine vorba de viaţa conjugală...
- Pe vremea noastră, dacă se întâmpla ce se-ntâmplă azi, nu ştiu cum...
 [vocile se învălmăşiră cu alte voci, nemaidistingându-se decât: "Asta e! Nu are cine să-i pună la PUNCT!"... apoi doar zumzet...]
Citeşte mai mult...
 

Diagnosticat cu S.I.D.A.

     Ştiu boala ta, nu mai pot înghiţi pe nimeni si nimic ... Ce este de făcut? Sugestii, remedii, tratamente, reţete compensate sau chiar gratuite; cu ce crezi că te pot ajuta Eu? Tu, ce ai prefera din toate acestea? Înainte de a-Mi da un răspuns vreau să-Mi spui dacă îţi dai seama că eşti bolnav, dacă ştii că nimic şi nimeni nu te poate ajuta dintre cei pe care îi cunoşti sau din cei despre care ai auzit şi ... nu în cele din urmă, spune-Mi dacă vrei să te faci sănătos.

Citeşte mai mult...
 

Mă iubeşti?

Se-ntâmplă un fenomen în zilele noastre, dacă nu copleşitor, cel puţin îngrijorător. Să explic.

Cunosc puşti de 14-15 ani care au deja iubite pe care le bombardează, după 2 săptămâni de întâlniri, cu mesaje care mai de care mai pompoase conţinând, neapărat, şi expresia asta simplă şi uzată “te iubesc”. Ei bine, îmi puteţi spune: “dar ce vezi tu îngrijorător la asta? Copilul, în copilăria lui, spune ce simte.” Pe moment. Chiar dacă peste vreo lună două îl vezi trimiţând aceleaşi mesaje, de obicei cu copy-paste, alteia. Nu am nici o problemă cu copiii, dragii de ei. Ba-i iubesc şi respect mai mult decât pe mulţi adulţi (în fine, nu chiar pe toţi). Eu am ce am cu expresia în sine. Cu acest “te iubesc” care-a devenit mai banal decât Banalul însuşi.

Citeşte mai mult...
 
Pagina 5 din 7
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Login