Majesty

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • black color
Home Revista Semnificatii Gandul din sertar FORMULA PE CARE NU TREBUIE S-O UIŢI !

FORMULA PE CARE NU TREBUIE S-O UIŢI !

Dacă nu eşti un iubitor de matematică sau de alte ştiinţe înrudite, îmi dau seama că substantivul "formulă", nu îţi este foarte drag, dar formula despre care îţi voi vorbi este una vitală, una pe care nu trebuie s-o uiţi, este formula divină a mântuirii, care de altfel este foarte uşor de ţinut minte. Ea se găseşte ascunsă în superbul capitol 3 al Epistolei lui Pavel către filipeni şi vei vedea cât de simplă şi uşor de ţinut minte e: în EL, cu EL, pentru EL.


Cel trei dimensiuni la care Pavel ne provoacă, nu sunt uşor de atins dar nici nu au un grad de dificultate foarte ridicat. De atâţia mii de ani de corupţie morală şi spirituală ne este destul de dificil, chiar foarte dificil pentru unii, să vadă în atingerea acestor dimensiuni, adevăratele valori pentru care merită cu adevărat să lupţi. Strălucirea efemeră a palpabilului lumesc este ceea ce ne captează atenţia într-un mod deosebit, împiedicând perceperea şi vizualizarea prin credinţă a strălucirii eterne. Secretul unei vieţi împlinite în parametri societăţii seculare în care trăim este satisfacerea, pe toate planurile posibile, marelui EU. Această cultură a condus la o preocupare excesivă a promovării egoismului. S-a ajuns la un fel de cult, pe care eu îl numesc egolatrie. Iar asta cred că este chiar mai periculos decât idolatria. Rezultate sunt evidente acum şi consecinţele le simţim cu toţii. Mă întreb cum altfel am putea explica faptul că ca primii 20% din populatia lumii au acces la aproape 83% din bogatia lumii, in vreme ce ultimii 20% se lupta sa supravietuiasca, avand 1,4% din resursele lumii ? Unul dintre răspunsurile care le găsesc corecte este acela că nedreptatea sociala a devenit un stil de viata si o realitate acceptata. Falsa percepre a valorilor autentice ne-a făcut să credem că împlinirea şi fericirea au de a aface cu ceea ce deţinem, eroare de care lumea începe tardiv să îşi dea seama. Nu ştiu când se va înmulţi numărul celor care conştientizează că adevărata împlinire nu vine din pământesc, lumesc, trecător, ci doar din sfera supranaturalului, de la Dumnezeu. Lucrurile pământeşti sunt o amăgire amară de tot, prin simplul fapt că ele nu au durabilitate şi stabilitate îndelungată. Definirea lor este demolatoare după apostolul Pavel: "le socotesc ca un gunoi". Şi desigur că aşa este dacă dorim să le comparăm cu valorile veşnice ale cerului. Nu trebuie să credem în Sfânta Scriptură sau în Dumnezeu pentru a ne da seama că pământul şi pământescul nu ne mai poate oferi nimic. Dar ferice de cei care cred Scriptura şi pe Dumnezeu pentru că ei au o altă perspectivă a vieţii. Ferici de aceia care în mod sincer vor ca Dumnezeu să fie în viaţa lor pentru că ei sunt plini de speranţă pentru viitor. Ferice de aceia ca pe baza Bibliei au înţeles că "pământul cu tot ce este pe el va arde" şi fac de pe acum pregătiri serioase pentru a-L întâlni pe Isus Hristos care va veni curând să ducă în ceruri pe aceia care L-au iubit cu adevărat.

De aceea apostolul Pavel ne spune că identitatea noastră capătă semnificaţie atunci când suntem ai lui Isus şi în Isus. Atunci când El este la guvernarea fiinţei noastre, când trăim viaţa cu El, şi când dorim să renunţăm la tot ce ne desparte de El, socotind lumescul un gunoi şi cerul inestimabila valoare.

Daniel Bota - Majesty.ro

Comments (0)Add Comment

Write comment
smaller | bigger

busy
 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Login