Majesty

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • black color

Moise si nihilismul

Despre reprofilarea existențială

Pierdut  într-o lume a non-sensului și exilului, în momente de maximă luciditate, care sunt tot mai dese în ultima vreme, mă întreb de ce exist? Nu în sens filosofic. Nici în sens religios. Uneori filosofia și religia sunt golite de sens. Sunt doar expresii fără valgă ale disperării umane. Sunt doar o metaforă a realității. Mă întreb în sesul realității crude, serbede, șubrede, mă întreb de ce exist?

Îmi place mult povestea lui Moise. Este o poveste despre sens. Când Dumnezeu îl cheamă la Rugul Aprins să fie eliberatorul poporului, Moise refuză. Refuzul lui este paradoxal daca ne gândim că fusese un timp când el visase să fie Eliberatorul. Am înțeles refuzul lui Moise doar când am înțeles drama sa existențială.

Moise cel de la rugul aprins este totalmente alt om decât Moise, moștenitorul tronului Egiptului. Între cele două episoade sunt 40 de ani de întrebări, negare, disperare, pierdere a credinței în Dumnezeu. Moise își trăia moartea. O acceptase ca sens al existenței. Chemarea lui Dumnezeu readucea la suprafață un complex de întrebări și dileme pe care Moise refuzase să le mai confrunte. Pentru el moartea era mai liniștită decât continua căutare a sensului. Viața în pustie, trăitul de pe o zi pe alta, păscutul tăcut al oilor printre stâncile Sinaiului, mai aducător de pace decât visurile de eliberare.
Moise a fost un om forțat să se reprofileze. Să își reprofileze nu doar cariera profesională – de la moștenitor de tron la păstor în ținutul Madianului. Să își reprofileze întreaga concepție despre lume și viață. Pentru că, din fericire sau nefericire, lucrurile sunt atât de strâns legate între ele. Moise era un om lucid. Mergea până la capăt pe firul raționamentului. Dacă nu eu sunt Eliberatorul, atunci visul a fost o minciună. Atunci Dumnezeul care mi s-a părut că îmi insuflă visul fie nu există, fie are alt plan pentru mine.

În fierbințeala zilelor și lunilor care au urmat exilului din Egipt, Moise a păstrat vie în memorie ideea eliberării. Chiar și când se gândea că poate Dumnezeu are alt plan pentru el, acel alt plan se întorcea la visul eliberării. Moise fusese conceput pentru a fi Eliberatorul. Prin fiecare fibră a ființei lui el respira gândul eliberării. Treptat, odată cu trecerea inexorabilă a timpului, exilul lui Moise se transformă în disperare. Disperarea în întrebări existențiale. Dacă nu sunt menit să fiu Eliberator, atunci de ce m-a construit Dumnzeu ca Eliberator? De ce nu imi pot găsi locul niciunde altundeva? De ce nimic altceva nu mă poate împlini?

Peste ani, întrebările existențiale au lăsat locul împăcării. Prima dată a fost împăcarea cu gândul că visul adolescentin a fost doar vis adeolescentin. I s-a părut că a auzit vocea lui Dumnezeu chemându-l să fie Eliberator. Chemare? O prostie de adormit copiii! Visare? O naivitate a celor care cred în utopii. I s-a părut pentru un timp că această împăcare cu lipsa de sens e vindecătoare. Era ca și cum ceva se maturiza în el. Depășea faza copilărească a existenței și intra în realitatea crudă a lipsei de sens. Cu siguranță pentru un timp Moise a fost un existențialist și un nihilist.
Curând însă a trebuit să facă față la cel puțin două mari dileme. Liniștea pe care crezuse că a câștigat-o era din nou tulburată. Prima dilemă a fost cea a morții. Înțeleg că nu sunt Eliberatorul, și-a spus Moise, dar viața în sine, anii aceștia pe care îi trăiesc, pentru ce sunt? În Psalmul 90, apar câteva versuri care cred că sunt de fapt expresia căutărilor sale dinainte de Rugul Aprins.
Tu întorci pe oameni în ţărână, şi zici: "Întoarceţi-vă fiii oamenilor!"
Îi mături, ca un vis: dimineaţa, sunt ca iarba, care încolţeşte iarăşi:
înfloreşte dimineaţa, şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.
Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.
Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm. (Ps. 90; 3, 5-6, 9-10)

A doua dilemă, cea mai importantă dilemă care poate confrunta un om a fost Dumnezeu. Viața lui Moise era proba cea mai elocventă împotriva existenței lui Dumnezeu. Desigur el fusese crescut în tradiția potrivit căreia Dumnezeu are un legământ special cu poporul evreu, că deși acum națiunea este în exil și durere, Dumnezeu își va ține făgăduința făcută lui Avraam, Isaac și Iacov, de a-i reîntoarce în Pământul făgăduinței. Convingerea că el este Eliberatorul era strâns legată de convingerea în Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu există, El vrea ca eu să fie Eliberatorul. Pentru Moise un Dumnezue care tace era un Dumnezeu problematic. Pentru cine nu este? Până la urmă care este dovada existenței sale dacă nu intervenția în istorie. Da. Moise auzise de potop, de Avraam și Isaac, de Iosif și frații săi. Dar acestea erau povești din trecut. Cine știe dacă erau adevărate sau doar mituri?
În pustie Moise trebuie să-și reevalueze credința în Dumnezeu. Și asta pentru că pe tot parcursul vieții sale Dumnezeu tăcuse. Chiar și atunci când crezuse că i-a vorbit, iată, se dovedea că de fapt nu Dumnezeu îi vorbise ci fusese un stupid vis adolescentin. Judecata rece, despuiată de utopii și spiritualizări inutile, îi spunea lui Moise cu glas de tunet că Dumnezeu fie nu există, fie e absent. Eliezer Berkivitz vorbește de ascunderea lui Dumnezue ca dovadă a prezenței sale. Dar pentru Moise un Dumnezeu care se ascunde era o lipsă de sens. Ajunsese Moise să se îndoiească de existența lui Dumnezeu? Opinia mea este că da, Moise ajunsese să se îndoiască de existența lui Dumnezeu. Dacă nu în sens ateist, măcar în sens deist. Pentru Moise Dumnezeu era o forță care ținea lucrurile în ordine, dar nu intervenea în istorie. Era în afara istoriei.

Și cu aceasta Moise făcuse în sfârșit pace. Lungii ani de nedumerire, frământare, disperare, negare, se sfărșiseră. Moise devenise un agnostic. Păscutul oilor era singurul sens al supraviețuirii care ii mai rămăsese. Și era, sau încerca să își impună să fie, mulțumit cu aceasta.

Chemarea de la Rug este un șoc. Vorba unei piese a unei formații contemporane The Shock of the Lighting. Tot universul construit în 40 de ani se dărâma. Este pentru prima dată în raportul biblic când Dumnezeu i se arată lui Moise. Moise putea spune că auzise vorbindu-se despre El o viață întreagă, dar abia acum putea să spună că L-a văzut, de aceea se pleca în țărână în fața Lui.
Iov a răspuns Domnului, şi a zis:
"Iată, eu sunt prea mic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură.
Am vorbit odată, şi nu voi mai răspunde; de două ori, şi nu voi mai adăuga nimic."
"Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.
De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă." (Iov, 40, 3-5; 42, 5-6)

Iov spune aceste cuvinte, dar să nu uităm că scriitorul cărții Iov este Moise. Găsim în cărțile scrise de Moise exprimări, indicii ale raportului său cu Dumnezeu, iar finalul cărții Iov, este, cred ce a simțit Moise la Rugul Aprins.
Este ceeace simte orice om care are revelația lui Dumnezeu. Fără o asemenea revelație oamenii lucizi, frământați până în adâncul ființei lor de sensul vieții, nu vor găsi suficientă rațiune în a crede. Acesta a fost și cazul lui Pavel. Fără experiența de pe drumul Damascului Pavel nu era ce a fost să fie. Este momentul când Dumnezeu devine imanent. Când coboară nu doar în istorie ca timp și spațiu. Când coboară în propria istorie a individului, în acel narrative despre care vorbește Johann Metz. Fără o asemenea coborâre în istorie, fără un asemenea narrative, un om nu are deplina revelație a lui Dumnezeu.
De ce refuză Moise chemarea? Aici este un aspect fascinant. În spatele refuzului cred că se ascunde sinceritatea lui Moise. Implicit Moise spune: Pentru o bună bucată de vreme eu am renunțat la a mai crede în visul din adolescență. M-am reprofilat. Pasc oi. Nici în Tine nu mai cred cu aceeași credință de acum 40 de ani. Și acum, brusc, Tu îmi ceri să fiu Eliberator. Nu sunt pregătit pentru asta.

Aceasta era realitatea. Cel puțin sufletește, existențial, pentru Moise gândul Eliberării era acum un coșmar. Nu în sensul că ideea în sine era detestabilă. Scoaterea lui din universul construit cu atâta durere, un univers în care încercase să-și împace angoasele, urma să fie din nou tulburat. Moise este din nou chemat să se reprofileze. Acum, dacă reprofilările profesionale sunt dificile, cu cât mai mult reprofilările de natură existențială. Majoritatea oamenilor nu au nici măcar o explicație de bază pentru lume și viață. Moise este nevoit să-și schimbe de cel puțin două ori, în mod dramatic întreaga filosofie existențială și misionară.

Dumnezeu are îndurare. Este normal să fie așa. Nu doar pentru că Dumnezeu este dragoste, dar și pentru că Dumnezeu înțelege dilemele celor care au de suferit în timpul tăcerii Sale. Așa cum spune Berkovitz despre Holocaust. El vorbește despre acel „holy disbelief” sfântă necredință, a celor care nevăzându-l pe Dumnezeu s-au îndoit. Îndoiala lor este înțeleasă de Dumnezeu. De aceea la Rug Dumnezeu nu îi reproșează lui Moise nimic. Mai târziu, când era în drum spre Egipt, textul spune că Dumnezeu a vrut să-l omoare pentru că nu era circumcis. În Egipt, în casa lui faraon fusese imposibil pentru Moise să-și declare prin circumcizie apartenența. Lipsa voinței de a o face odată ajuns în Madian este încă o expresie a pierderii sensului, apartenenței și poate chiar a credinței. Regăsirea identității după experiența Rugului Aprins trebuia urmată de o pecetluire în carne. Prins în noile dimensiuni existențiale Moise uitase acest detaliu.

Moise redevine întreg. Se regăsește pe sine și locul său în Univers. Probabil că înainte de Rugul Aprins se gândea la bătrânețe, la moarte, la ce își va spune în acele clipe infinite când treci într-o altă dimensiune. Își imaginase poate acel moment cu strângere de inimă pentru că răspunsurile sigure din copilărie fuseseră înlocuite de frământările și dilemele Madianului. Dar iată că în loc să moară, Moise reînvie. Moise este întreg în ultimii 40 de ani ai existenței sale. La fel ca la Iosif, sfârșitul dă sens povestirii.
Eu pasc oile. Voi vedea într-o zi un rug aprins? Sau voi cădea orbit mergând pe drumul spre Damasc? Nu știu. Știu că nu sunt întreg. Narrative-ul meu încă nu și-a scris ultima pagină. Sau cel puțin sper asta!

 

Iulian Popa - Majesty.ro

Comments (9)Add Comment
adanc si frumos gandit
written by dannyb, 04 martie, 2009
fratele meu, tin sa te felicit pt scriitura patrunzatoare. ideea cu reprofilarea pe mine m-a fascinat efectiv. nu m-am gandit la viata lui Moise in felul acesta, insa este cert ca pt mine a fost o revelatie. imi place ideea "M-am reprofilat. Pasc oi". e interesanta aceasta reprofilare, nu doar ca actiune ci mai ales ca vointa. de fapt orice schimbare are mai intai de a face cu gandul, apoi cu fapta. reprofilarea asta a lui Moise, care este si reprofilarea noastra, este mai degraba re(a)profilare. este rea in primul rand pt ca e descendenta, o inselare a asteptarii lui Dumnezeu fata de noi.
adanc si frumos gandit 2
written by dannyb, 05 martie, 2009
din pacate cam la toti ne place reprofilarile regresive. de la buni la mai putin buni, de la spirituali la religiosi fatarnici, de la oameni activi pt Domnul la oameni reactivi sau rau-activi... dar de ce nu am incepe o reprofilare ascendenta ? de la barfitori la iubitori de cuvinte duhovnicesti, de la uratori la dragastosi, de la ipocriti la autentici....
inca o data felicitari si mai astept asemenea profunzimi. bless u.
Un Dumnezeu care tace era un Dumnezeu problematic!... le zici
written by Marius Dove, 05 martie, 2009
Si o obiectie! in termeni logici (ptr om) reprofilarea existenitiala din punct de vedere al Fiintei e imposibila, axiologic insa este o necesitate. A doua obiectie! Reprofilarea existentiala trece neaparat prin moarte!
...
written by un fan, 05 martie, 2009
"De ce refuză Moise chemarea? Aici este un aspect fascinant. În spatele refuzului cred că se ascunde sinceritatea lui Moise. Implicit Moise spune: Pentru o bună bucată de vreme eu am renunțat la a mai crede în visul din adolescență. M-am reprofilat. Pasc oi. Nici în Tine nu mai cred cu aceeași credință de acum 40 de ani. Și acum, brusc, Tu îmi ceri să fiu Eliberator. Nu sunt pregătit pentru asta."

Iulian, eu am vazut refuzul lui Moise din alta perspectiva. Poate sunt gresita..poate nu...
Visul adolescentei era plin de increderea in propiile puteri, cunostiinte, capacitati. Cei 40 de ani in pustie au fost ani de modelare, de cercetare interioara a motivelor, de cunoastere personala. Da, Dumnezeu nu i-a vorbit. Dar Moise a avut timp sa vorbeasca cu el insusi. Sa isi "reprofileze" valorile. Numai cand a ajuns sa isi predea cu totul viata, vointa, visurile, planurile, toata fiinta lui Dumnezeu, atunci a intervenit Domnul. Atunci Moise a fost "linistit" si a putut sa Il auda.
...
written by un fan, 05 martie, 2009
continuare...

De ce refuza Moise chemarea dupa ce aceasta era dovada ca visul lui e in linie cu vointa lui Dumnezeu? Pentru ca nu mai era Moise de la curtea lui Faraon, cu fumuri, cu dreptatea lui, cu curajul lui, cu vitejia lui, cu cunostiintele lui. Era un Moise "reprofilat". Simplu. Linistit. Dependent de Dumnezeu. Nu mai conta visul lui. Acum era surprins ca Dumnezeu se gindea tocmai la el sa fie eliberatorul. Aceasta chemare nu mai era atragatoare pentru Moise. Acceparea finala se datora numai simplei dorinti de a face voia lui Dumnezeu. Credinta lui dupa 40 de ani era mult mai mare decit credinta cu 40 de ani in urma. Nesfrisit mai mare.
Dar poate si tu spui la fel numai ca nu te-am inteles eu prea bine.
Intrebare
written by IULIAN POPA, 06 martie, 2009
scris de Marius Dove, 05 Martie, 2009
"Si o obiectie! in termeni logici (ptr om) reprofilarea existenitiala din punct de vedere al Fiintei e imposibila, axiologic insa este o necesitate. A doua obiectie! Reprofilarea existentiala trece neaparat prin moarte!"

Foarte interesant ce spui. Am totusi o intrebare. Cand spui: "Reprofilarea existentiala trece neaparat prin moarte", la ce moarte te referi? Din ce spui inainte cred ca te referi la moartea despre care vorbeste Sf. Pavel in Epistola catre Romani, cap. 6. Acea parte a nasterii din nou, care implica moartea omului vechi impreuna cu Isus si invierea la o noua viata (care din punct de vedere al Fiintei este imposibila, dar axiologic este necesara). Pentru ca altfel, in moartea fizica nu cred ca mai este loc pentru reprofilare existentiala.
Raspuns I
written by IULIAN POPA, 06 martie, 2009
scris de un fan, 05 Martie, 2009
"Iulian, eu am vazut refuzul lui Moise din alta perspectiva. Poate sunt gresita..poate nu..."

Imi place cuvantul perspectiva. Perspectiva ta nu este totalmente opusa perspectivei mele. Si eu cred ca Moise avea nevoie de indreptare (desi ramane de discutat daca increderea in propriile capacitati era problema, sau o gresita intelegere/raportare la chemarea lui Dumnezeu). Si eu cred ca cei 40 de ani au fost benefici pentru Moise, si ca in cele din urma credinta lui a devenit mai mare. Nu cred insa in faptul ca relatia lui Moise cu Dumnezeu a continuat ca si cum nimic nu se intamplase. Tacerea lui Dumnezeu cere o explicatie. Sunt incantat sa descopar teologia Holocaustului care inceaca tocmai sa inteleaga tacerea lui Dumnezeu.
Raspuns II
written by IULIAN POPA, 06 martie, 2009
scris de un fan, 05 Martie, 2009

Ideea cresterii continue fara sincope este mai degraba expresia monahismului ortodox sau a perfectionismului puritan. Biblia are o perspectiva diferita asupra cresterii. De cele mai multe ori ea se naste din angoase, intrebari si "cearta" cu Dumnezeu. Am citit dialogul dintre Dumnezeu si Moise de la Rugul Aprins de nenumarate ori. In cele din urma Moise refuza chemarea: "Ah Doamne, trimite pe oricine vei vrea sa trimiti." (Exod 4, 13) Motivele acestui refuz le-am expus in articol. Ce il face pe Moise sa cedeze este Aaron. Aaron este intruchiparea apartenentei. Nu stim daca Moise tinuse in vreun fel legatura cu familia in cei 40 de ani. Dar cred ca nu intamplator acesta este elementul hotarator. Moise isi redescopera apartenenta familiala, sociala, religioasa, misionara. Aceasta inseamna implicit si ca undeva, ceva se rupsese, ca el pierduse acest sens al apartenentei.
Da, pentru Iulian
written by Marius Dove, 07 martie, 2009
Categoric, despre nasterea din nou este vorba!

Write comment
smaller | bigger

busy
 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Login