Majesty

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • black color
Home Stiri Mediu Arctica se încălzeşte într-un ritm fără precedent

Arctica se încălzeşte într-un ritm fără precedent

Arctica se încălzeşte, în continuare, într-un ritm fără precedent, afectând populaţiile şi ecosistemele, dar şi regimul climateric în zonele cele mai populate din emisfera nordică, potrivit raportului anual al administraţiei americane asupra acestui subiect, publicat joi.
Groenlanda înregistrează temperaturi-record, dar şi topirea gheţii şi diminuarea masei banchizei, conchide o echipă internaţională de 69 de cercetători, în acest raport anual, intitulat "Arctic Report Card".

Gheaţa prezentă în timpul anotimpului cald continuă să se reducă. Vara trecută s-a înregistrat al treilea cel mai redus nivel al suprafeţei acesteia, de la începutul observaţiilor prin satelit, în 1979.

Recordul de contracţie a gheţii a fost înregistrat în 2007, urmat de nivelul înregistrat în 2008.

Grosimea gheţii plutitoare se subţiază tot mai mult, iar durata acoperirii cu zăpadă a Arcticii, în acest an, a fost cea mai scurtă înregistrată în ultimii 44 de ani, de când se fac aceste înregistrări.

Climatologii au observat, totodată, semne potrivit cărora efectele încălzirii aerului în atmosfera arctică, toamna, contribuie la schimbări ale circulaţiei atmosferice în Arctica, dar şi la latitudini medii în emisfera de nord.

Iarna 2009-2010 a relevat o legătură între frigul extrem prezent la latitudini medii, marcat prin importante precipitaţii sub formă de zăpadă, şi schimbări în cadrul curenţilor de aer care circulă în Arctica, legat de o fază a oscilării arctice.

Este vorba despre o variaţie a diferenţei de presiune atmosferică la nivelul mării, în emisfera septentrională, înregistrată de la un an la altul.

Această variaţie este legată de intensitatea şi poziţia medie a zonelor depresionare şi anticiclonilor între Arctica şi porţiunea cuprinsă între paralele de 37 şi 45 de grade nord.

"Tot ceea ce urmează să se producă pe restul globului se întâmplă în primul rând şi într-o mare măsură în Arctica", a subliniat Jane Lubcenco, directoarea Agenţiei americane pentru Oceane şi Atmosferă (NOAA).

În afară de faptul că situaţia din Arctica afectează populaţiile umane şi ecosistemul acestei regiuni, încălzirea temperaturilor arctice, diminuarea permafrostului, a cuverturii de zăpadă, gheţarilor şi gheţurilor plutitoare au consecinţe care se extind până asupra sistemelor fizice şi biologice din alte părţi ale globului", a adăugat ea, într-un comunicat, referindu-se la raport.

Arctica este un important motor al climatului şi meteorologiei în jurul globului. Ea este, totodată, o sursă esenţială de hrană pentru numeroase populaţii de păsări, mamifere şi peşti de pe planetă, unde un număr important dintre acestea migrează pentru a se reproduce.

sursa:www.mediafax.ro
Comments (0)Add Comment

Write comment
smaller | bigger

busy
 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Vrei sa fii editor

Sample image

Dacă vrei să fii, mai mult decât consumator, trimite la adresa contact(At)majesty.ro. o selectie de lucrări (poezie sau proza scurtă), o fotografie, şi câteva date biografice.

Noi vom prezenta prin câteva observaţii critice pachetul propus de tine şi vom mai acoperi astfel cu frumos nişte gropi din sufletele celor ce caută mai adânc.

Login