Majesty

Închid ochii şi-mi imaginez: cum arăta un stră-stră-bunic în primul război cu arma pe umăr, ce gust avea
colţul de pâine ascuns sub podea în cămară, cu ce-şi trata bătrâna călcâiele crăpate de-atâta fugă şi ce
versuri avea cântecul de jale al unei mame ce-şi îngropa copilul fără cortegiu...
Mă-ntreb cât costă o consultaţie la medicul satului ca să-ţi spună că: "până mâine...şi...gata", cât
dura o slujbă într-o biserică fără oameni dar vie...şi câte stele numărau noaptea orfanii pe când se
pregăteau să adoarmă.
Mă gândesc la prima carte scrisă pe furiş,citită lângă o lumânare şi învăţată pe de rost, la telegrama
cu subiect" Ne pare rău, nu mai e" şi la o cerere-n căsătorie sub forma unei scrisori fără plic.
Mă-ntreb cât de sete le-a fost acelora ce n-au avut apă, câţi ani avea cel mai tânăr martir, de ce n-a
spus nimeni când a durut rana şi cât cântărea inima plină de dor a unui tată.
Oare cum arăta o tăbliţă "dictando" ?
Şi premiantul fără o coroniţă?
Gândindu-mă la trecut şi doar creionând printr-o simplă imaginaţie vechi frânturi am deschis ochii şi-am
căutat în dicţionar definiţia cuvântului TRUDĂ.
Deşi nu e menţionată dragostea necondiţionată,umilinţa, statornicia şi crezul în simpla definiţie insist
să le adaug eu.
Închid ochii şi am atâta timp să mă gândesc la mine. Să meditez cu ruşine.
Deşi port haine scumpe, citesc în biblioteci  şi mă tratez doar în spitale cu renume deşi nu caut
mâncare ci o refuz cu toate că declar "online" iubire şi nicidecum prin intermediul unor rânduri
inşirate sub formă de scrisoare, pe fruntea mea: nu scrie TRUDĂ.
Ba chiar: pare obosită..
Oare, de ce? şi: totodată: până când?