Majesty

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • black color
Home Stiri Stiinta Inedit: 5 lucruri pe care nu le știai despre creier

Inedit: 5 lucruri pe care nu le știai despre creier

Creierul unui adult cântărește aproximativ 1,4 kg. Unii neurochirurgi spun că textura unui creier viu este asemănătoare cu cea a pastei de dinți. Alții, cum ar fi neurochirurgul Katrina Firlik, spun că textura e mai degrabă asemănătoare brânzei tofu tartinabile.

 

 

 

Aproximativ 80% din volumul cranian e ocupat de creier, în timp ce sângele și fluidul cerebrospinal ocupă restul. Dacă s-ar amesteca tot conținutul, și creierul și lichidul și sângele, totalul ar ajunge la 1,7 litri, ceea ce nu ar umple nici măcar o sticlă de suc de 2 litri.
Acum 5000 de ani oamenii aveau creiere mai mari de atât. „Creierul uman s-a micșorat de-a lungul istoriei cu aproximativ 150 cm3, de la o medie de 1.350 cm3. Adică volumul a scăzut cu aproximativ 10%,” atrage atenția John Hawks, paleoantropolog al Universității din Wisconsin. Însă aceasta nu înseamnă neapărat că oamenii sunt mai puțin inteligenți decât în trecut, fiindcă inteligența nu depinde de volumul creierului.
Află alte lucruri interesante despre creier, citind articolul de pe Live Science.

sursa:www.semneletimpului.ro

Comments (0)Add Comment

Write comment
smaller | bigger

busy
 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Vrei sa fii editor

Sample image

Dacă vrei să fii, mai mult decât consumator, trimite la adresa contact(At)majesty.ro. o selectie de lucrări (poezie sau proza scurtă), o fotografie, şi câteva date biografice.

Noi vom prezenta prin câteva observaţii critice pachetul propus de tine şi vom mai acoperi astfel cu frumos nişte gropi din sufletele celor ce caută mai adânc.

Login